Darius Vâlcov a demisionat din funcţia de ministru al Finanţelor, a anunţat premierul Victor Ponta.
Anunţul premierului a venit la puţin timp după ce preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut primului-ministru să-l demită pe Darius Vâlcov, urmărit penal de DNA pentru trafic de influenţă în perioada în care era primar al oraşului Slatina.
„Am discutat astăzi la prânz cu domnul Darius Vâlcov, care bineînţeles că mi-a înaintat demisia domniei sale. Am vorbit apoi pe după-amiază, spre seară şi cu preşedintele. Aştept de la domnul Vâlcov, care a avut un rol foarte important şi pozitiv, ca în zilele următoare să termine proiectul de Cod Fiscal. Iar imediat o să mă gândesc la cel care v-a fi numit şi îi voi înainta propunerea preşedintelui. I-am acceptat demisia, însă i-am cerut ca în zilele imediat următoare, cred că miercuri era termen, să prezinte proiectul de Codul de procedură fiscală şi Codul Fiscal pentru că dincolo de persoana domnului Vâlcov, a mea, a altcuiva, pentru România este un lucru foarte important să avem aceste proiecte „, a anunţat premierul Victor Ponta, în direct la România TV.
L.L