Dan Bittman, solistul trupei Holograf, s-a prezentat in urma cu putin timp la Inalta Curte de Casatie si Justitie, acolo unde urmeaza sa fie audiat intr-un proces penal.
Bittman va fi audiat ca martor in procesul in care este judecata Monica Iacob Ridzi , fostul ministru al Tineretului.
„Nu am o legatura directa. Am doar legatura de a fi interpretat atunci alaturi de formatia Holograf cateva melodii binecunoscute. Singur s-a cantat „Ti-am dat un inel”, sper sa nu se considere mita. Cred ca doar asta e calitatea in care sunt aici. Contractul cu ministerul nu a constat decat la un contract de prestari servicii, in care noi ca formatie am prestat o activitate, iar ministerul ne-a platit. Nu cred ca in situatia noastra ar fi vreo suspiciune, pentru ca totul este absolut legal cu factura si chitanta”, a marturisit artistul la iesirea de la audieri.
Probabil artistul va fi intrebat de judecatori si cati bani a primit el si colegii sai de la ministerul Tineretului pe vremea cand era condus de Ridzi pentru un concert sustinut la Costinesti.
Monica Ridzi a fost trimisa in judecată de procurorii DNA pentru ca ar fi stiut ca unul dintre consilierii sai a atribuit ilegal contracte pentru organizarea Zilei Tineretului in 2009, la Costinesti.
La acel eveniment au participat mai multe formatii, printre care si Holograf, iar presa a scris ca au existat diferente semnificative intre sumele platite de minister artistilor si cele trecute pe hartie.