A fost mare, mare adunare la Asociatia Municipiilor din Romania. Un soi de "Liga a Campionilor" a edililor cu nume sonore din tara. Si cum la asemenea adunari se… aduna (cum altfel?!) greii administratiilor locale, acestia s-au strans si de aceasta data!
Si n-a fost o simpla adunare, ci una in care Asociatia si-a ales noua structura de conducere, care va taia si spanzura pana la urmatoarele alegeri. Asadar a fost bataie mare pe scaune, iar primarul sectorului 3 Robert Negoita a facut tot ce i-a fost in putinta ca sa obtina si el un loc de… macar vicepresedinte.
Oameni cu putere locala au participat la Adunare, printre acestia aflandu-se Neculai Ontanu (edilul Sectorului 2), Marian Oprisan (Vrancea), Olguta Vasilescu (primarita Craiovei), Andrei Chiliman (Sectorul 1), Gheorghe Falca (de la Arad), Marius Stan (Galati), Romeo Stavarache (Bacau), Gheorghe Nichita (Iasi) sau Tudor Pendiuc (de la Pitesti). Adica numai „jupani locali” unul si unul.
Si cum la asemenea ocazii, fiecare incearca sa-si „incordeze muschii”, de ce n-ar fi facut-o si Negoita, cel care, pana la urma, a fost amfitrionul evenimentului, intrucat „felicitarile, masa si dansul” au avut loc la hotelul patronat de el si de fratele lui, Ionut.
Astfel, edilul de la Sectorul 3 a luat loc la prezidiu, unde si-a etalat cu mare fala un ceas foarte scump. Nu toti primarii si-au aratat insa bunastarea. Primarul Sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman, a venit cu taxiul la Adunare si a plecat, de asemenea, cu taxiul imediat dupa ce dezbaterile s-au incheiat.
Au fost insa primari care n-au vrut sa rateze „ospatul” de la finalul Adunarii, ospat dat de primarul Negoita. Multe bucate sofisticate au fost asternute la un bufet suedez de care unii invitatii s-au bucurat din plin.
Pe unii dintre ei, care, probabil, l-au ajutat pe edilul de la Sectorul 3 sa obtina un fotoliu de vicepresedinte, Negoita i-a „insotit” personal printre mese, ca o buna gazda.
Daca ar fi acum sa ne uitam in gura unora, am zice ca Negoita a tras sforile in culise ca sa-si atinga obiectivul.
Unii, mai rautaciosi, spun ca el ar fi vrut sa fie chiar presedinte (pana la urma functia a fost castigata de Tudor Pendiuc), insa „cartile” nu i-ar fi iesit asa cum si-a dorit, cu toate ca s-a agitat continuu.
E un inceput insa, iar Negoita are tot timpul din lume ca la urmatoarele alegeri sa „scoata” un scor mai bun. Pana atunci poate se va schimba si… meniul, iar invitatii vor fi mai multumiti si vor vota, scuze manca mai cu „pofta”.
Adrian Nicolae