Conform unor surse din anturajul acestuia, Cristian Borcea nu a fost operat pe cord, aşa cum a apărut informaţia în presă, ci la piciorul cu probleme, pentru care a şi fost de altfel internat la spitalul Floreasca.
Cristi Borcea a fost operat la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Fostul acţionar al lui Dinamo avea joi termen într-un proces, însă apărătorii săi ar fi declarat că nu se poate prezenta în faţa instanţei deoarece a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Cea mai recentă operaţie a lui Borcea a fost una pe cord deschis şi a fost realizată în urmă cu patru ani de zile, de medicul Şerban Brădişteanu. „Avea o malformaţie, probabil congenitală, artera coronară fiind strangulată de o punte musculară„, declara imediat după operaţie medicul Brădişteanu.
Cristi Borcea a fost internat de urgenţă, în data de 29 noiembrie, la Spitalul Floreasca, iar starea acestuia nu pare să se îmbunătăţească, medicii analizând inclusiv introducerea unei proteze. Însă, deşi are numai probleme de sănătate de când a ajuns dincolo de gratii, Cristian Borcea are şi motive de bucurie, fiindcă a reuşit într-un final să divorţeze de Alina Vidican şi a cerut-o de soţie pe Valentina Pelinel, cea care îl aşteaptă acasă anul viitor, pentru a-şi creşte micuţul. Mai mult decât atât, problemele lui Borcea le-au unit pe Valentina şi Mihaela Borcea, prima soţie a fostului acţionar dinamovist, fiindcă acestea au mers împreună într-un suflet la spitalul Floreasca, atunci când au aflat de problema apărută astăzi.
(Georgiana Laciu)