A plecat in America inainte sa implineasca zece ani, dupa ce parintii ei au castigat Loteria Vizelor. Blonda cu ochi albastri, a atras imediat atentia si a devenit fotomodel. Acum are deja un portofoliu impresionant.
Donna Lazarescu este una dintre romancele pe care le putem admira in multe reviste din Statele Unite, fiind un fotomodel de succes in Los Angeles. In paralel, studiaza Health Science si viseaza sa aiba intr-o zi clinica ei privata.
Din activitatea de fotomodel castiga destui bani cat sa aiba un trai usor. “Eu sunt un contractor independent, sa zic asa. Daca vreau sa iau un job – sa pozez adica – il iau, daca nu , nu. Si banii castigati variaza de la un contract la altul. Trebuie sa fiu insa destul de calculate cu banii. De fapt, ca in orice domeniu si orice fel de om esti, tot trebuie sa fii responsabil. Dar daca merg in Germania anul asta, de exemplu, poti sa stii ca nu-mi cumpar un Louis Vuitton nou. Cel putin..nu la varsta asta, sunt inca tanara”, a marturisit Donna pentru Cancan.ro.
Ea spune ca in lumea in care a intrat ea nu este usor de patruns. “Ca sa obtii un contract, ca sa ajungi pe o coperta e nevoie de bani, de relatii si de un..zambet! E o lume ..nebuna! Trebuie sa am parul aranjat, unghiile facute, haine faine, poze, sa fiu pe regim, sa am trainer…Chestiile astea costa multi bani. Dar este posibil, nu e ceva ce nu se poate realiza”, spune Donna.
“Angajatii parintilor mei sunt romani”
Pentru ca a apucat sa faca primii ani de scoala in Romania, tine legatura cu prietenele si fostele college. Spune ca ii e dor de tara si i-ar placea sa poata veni in vizita mai des. Ultima data a fost in urma cu trei ani.
In plus, nu ascunde ca i-ar placea sa ia parte la o prezentare in Romania. Parintii ei s-au descurcat de minune in America si au o firma de transport. “Toti soferii parintilor mei de la firma sunt romani! Nici nu-mi vine sa cred cati romani sunt in Los Angeles!”, se mira ea.
G.A.