Peste 1.300 de apeluri au fost înregistrate la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI) în ultimele 24 de ore, mai mult de jumătate fiind pentru urgenţe, dintre care 70 au fost leşinuri în locuri publice.
„Este vorba despre 1.344 de cazuri înregistrate de luni dimineaţă, ora 8:00, până marţi dimineaţă la aceeaşi oră. Dintre acestea, 685 au fost urgenţe, dintre care 70, leşinuri în locuri publice. În acelaşi interval, au fost înregistrate 124 de lipotimii, dintre care 70 în locuri publice”, a precizat managerul SABI.
Potrivit dr. Grasu, în ultimele 24 de ore au mai fost şapte cazuri de persoane căzute în stradă şi un înecat.
Alte solicitări au fost pentru suferinţe cronice şi alte evenimente medicale.
Managerul SABI recomandă persoanelor în vârstă şi familiilor cu copii mici să evite deplasările prin soare la orele amiezii.
„Copiii mici trebuie feriţi de expunerea la soare la orele amiezii. De fapt, grija faţă de copiii mici va fi una specială în aceste zile. Atât temperatura din cameră, cât şi alimentaţia trebuie reglate în funcţie de condiţiile meteo. De asemenea, persoanele cu suferinţe cronice cardiace, renale, neurologice sau cu diabet trebuie să respecte indicaţiile medicilor”, a spus dr. Alis Grasu, scrie Mediafax.ro
Capitala şi judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Călăraşi şi Ilfov se află, marţi, sub cod portocaliu de caniculă, urmând să se înregistreze temperaturi de până la 38-40 de grade, potrivit unei avertizări emise luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
L.C