Larisa Tănăsoiu s-a ţinut tare, nici Speak, nici Piţi Jr. nereuşind să găsească reţeta potrivită pentru a o face pe noua senzaţie a Instagramului să lase garda jos şi să cedeze avansurilor.
Aşa cum se vede în imaginile pe care le publicăm în exclusivitate, Larisa Tănăsoiu s-a distrat cu Speak, a dansat şi a râs cu acesta, dar nu a mers mai departe cu el, dovadă că artistul a plecat singur de la LOFT.
Fostă asistentă a lui Dan Capatos, Larisa Tănăsoiu a avut o relaţie cu fostul soţ al Cristinei Spătar, Alin Ionescu, chiar în perioada în care acesta era căsătorit cu “Regina R&B” (VEZI AICI).
Larisa Tănăsoiu are aproape 35.000 de urmăritori pe Instagram, acolo unde îşi promovează adesea şi site-ul propriu. Originară din Râmnicu Vâlcea, ea s-a mutat în Bucureşti în urmă cu mai mulţi ani. “Îmi plac oamenii şi îmi place să interacţionez cu ei, sunt o fire sociabilă şi mă împrietenesc foarte uşor cu cei care au aceleaşi interese ca mine. Totodată, nu mă tem să spun lucrurilor pe nume atunci când ceva nu mi se pare în regulă, ceea ce mi-a atras şi destule antipatii, deoarece puţini sunt cei care pot suporta confruntarea cu adevărul”, se prezenta Larisa pe blogul personal.
De când s-a despărţit de ultima lui iubită oficială, Speak nu a mai avut nicio relaţie asumată, aşa că nu e deloc surprinzător că i-a făcut avansuri Larisei Tănăsoiu.
De partea cealaltă, Piţi Jr. este un recunoscut cuceritor. Fiul fostului selecţioner al României Victor Piţurcă s-a iubit în trecut cu Monica Orlanda (VEZI AICI), dar ea este doar una dintre bombele sexy din showbiz cu care Piţi Jr. a avut o relaţie.