PERICOL. Tornadele formate in largul Marii Negre au fost la un pas sa distruga o statie de foraj marin Romania este lovita de fenomene meteorologice din ce in ce mai exotice. Dupa ce ne-a zguduit un cutremur produs in Marea Neagra si am fost la un pas de tsunami, acum a venit randul tornadelor. Alexandra Kira, Ionela Chircu O furtuna violenta a provocat haos sambata dupa-amiaza, pe litoral. Cateva sute de turisti au simtit ca le sta inima in loc cand doua tornade formate in largul Marii Negre au facut prapad pe plaja din statiunea Mamaia. Fenomenul meteorologic a durat aproximativ cinci minute si a fost precedat de o ploaie puternica. Meteorologii sustin ca acest fenomen nu este des intalnit in zona Marii Negre si a fost provocat de o acumulare de nori. „Vartejul violent a fost, de fapt, o tromba de vant”, ne-a spus meteorologul Calin Marinescu, de la Centrul Meteorologic Constanta. Specialistii ne avertizeaza ca astfel de fenomene vor mai avea loc in anotimpul calduros, in sudul tarii, posibil chiar in aceasta vara. Vremea capricioasa continua pana la sfarsitul anului. Pentru aceasta luna se anunta zile caniculare, cu maxime termice care vor depasi 35 de grade Celsius si nopti reci, cu minime sub cinci grade Celsius. Meteorologii spun ca luna viitoare vom avea parte de ploi abundente, iar mercurul termometrelor va cobori sub zero grade, adica aproape de limita inghetului. Cele doua trombe marine care au avut loc sambata pe litoralul Marii Negre nu sunt singurele de acest gen care au lovit Romania. Un fenomen meteo similar a omorat trei oameni si a distrus peste 250 de case in anul 2002, la Facaeni.