ACUZAT. Anchetatorii nu-l iarta pe miliardarul care a comis un accident in lant Miliardarul Dan Nicorescu este la un pas de judecata dupa ce ofiterii Brigazii de Politie Rutiera au stabilit ca acesta este vinovat pentru un accident in lant pe care l-a provocat dupa ce s-a urcat baut la volan. Andrei Dumitrescu Incidentul s-a produs la inceputul lunii mai, chiar in fata Sectiei 1 Politie. Aflat la volanul unui Bentley Continental Azure, omul de afaceri nu a mai putut controla limuzina si a lovit cinci masini. In urma accidentului, o tanara a fost ranita. Soferul nu a ramas la locul faptei, cu toate ca automobilul sau era serios avariat. In cele din urma, Nicorescu a fost oprit de un echipaj al Sectiei 1. Acesta a refuzat analizele de sange, desi mirosea puternic a alcool, drept pentru care s-a ales cu dosar penal. Afaceristul a incercat sa scape de acuzatii si a atasat, ulterior, la dosar, o adeverinta prin care incerca sa demonstreze ca este bolnav si ca, daca i s-ar fi recoltat sange, viata sa ar fi fost pusa in pericol. Politistii nu s-au lasat insa impresionati de probele depuse de Dan Nicorescu si au trimis dosarul penal la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 cu propunere de trimitere in judecata.