Pragmatic. Actorul este flatat de fiecare data cand primeste o distinctie, dar spune ca acestea nu-i tin de foame Jean Constantin, unul dintre cei mai apreciati actori romani de comedie, va primi o distinctie pentru intreaga activitate la Gala Premiilor Gopo, organizata pe 3 martie. La sfarsitul evenimentului unde vor fi premiate filmele romanesti ale anului 2007, actorul va urca cu inima stransa pe scena pentru a-si ridica trofeul. „Dupa o cariera intreaga in care am jucat in 80 de filme, poate ca meritam si eu acest premiu. Il primesc cu multa caldura in suflet si cu buzunarele goale”, a declarat cu amaraciune Jean Constantin, total nemultumit de situatia financiara a artistilor ajunsi la batranete. Jean Constantin a debutat in cinematografie in anii ’60, dar de-abia seria comica „B.D.” din anii ’70 a facut cunoscut talentul deosebit al actorului. „Am primit o gramada de premii toata viata mea. Le-am agatat pe un perete de acasa, mai mult ce sa fac cu ele?”, s-a intrebat maestrul ajuns la varsta de 79 de ani. „Bine ca le am si pe-astea, ca pensia nu-mi tine deloc de cald. Am muncit o viata intreaga ca sa mor de foame. Un premiu pe care sa scrie „paine” nu puteau sa-mi dea?” s-a intrebat artistul. Ultimul film in care poate fi admirat actorul este „Supravietuitorul”, in regia lui Sergiu Nicolaescu, unde Jean Cosntantin reinvie personajul „Limba” din filmul „Un comisar acuza”. „Sa mergeti sa-l vedeti. Am filmat in Cehia si la Bucuresti numai prin cimitire”, a povestit actorul. (A.A.) Jean Constantin, scandal de 600 euro – CANCAN, 19-12-2007 Vedeta „Playboy” Andreea Mantea, pe urmele lui Jean Constantin – CANCAN, 17-07-2007